Plastic

I. ÎNCEPUTUL

PRELUDIUL

Filmul începe, rulează; linişte si negură totală timp de un minut (poate două) din când in când ecranul este străbătut de fulgere de lumină.

Întunericul continuă. Coloană sonoră – o trompetă anemică, fără talent, trebuie sa fie un amator, muzica este nevrotică.

Întunericul continuă. Fulgerele de lumină aduc cu sine şi gemete care le accentuează într-un fel. Este vorba de nişte gemete foarte şterse, foarte îndepărtate, semănând cu un fel de respiraţie greoaie.

Trompeta anemica continuă; apare si o idee de percuţie care să semene cu bătăile inimii.

întuneric.

întuneric străfulgerat de lumină

Trompetă. Gemete. şi bătăi de inima

Treaba merge în felul acesta preţ de câteva minute, hai sa spunem doua (poate trei)… Jocul ăsta trebuie să fie la limita răbdării spectatorului, care este încercat de plictiseală in minutele acestea.

Apoi, pe aceeaşi coloana sonoră, în întuneric se aude o voce de bărbat:

“salut, eu sunt Luca, tocmai m-am născut

mă gândeam, nu ai nevoie de puţină companie (?)

da, da...de unde ştii (?) exact, mama m-a

abandonat, m-am trezit singur… n-am idee de ce m-a abandonat, nu… nu ştiu… poate glumeşte, ştii… mama mea este nebuna, crezi ca nebunii glumesc când glumesc (?)

cum (?)

tatal meu (?) ăă…ă… nu stiu, adică… eu nu ştiu prea multe, acum m-am născut

nu, nu mint, nu... nu sunt drogat, doar puţin trist, puţin trist, puţin trist

(se sugerează o idee de ecou)

stii cum e, nu ai pofta de mâncare,

stii, eu am un pistol,

dacă nu esti drăguţa cu mine... te împuşc...

haha ha-ha

te-am speriat, am glumit,

oricum este de jucărie, îl folosesc doar pe mine

tu eşti prea frumoasa sa fii împuşcată...

nu, te înşeli...

(vocea îşi găseşte greu cuvintele, este o voce cu timbru profund... pauze lungi intre cuvinte, pauzele sa fie la limita insuportabilului...)

te înşeli, se poate muri dacă eşti împuşcat cu un pistol de jucărie... este nevoie doar de puţină imaginaţie când apeşi pe trăgaci

ăăă... ştii, eu mă sinucid în fiecare zi...

ce fac pe aici (?) mmm...ăăă...

nu ştiu, nu am nicio idee, cred că ăăă...

cred că socializez, da, socializez, mă pricep foarte bine la asta...

cunoşti sentimentul ăsta de doi lei,

te simţi proaspăt născut şi abandonat

şi...

sufocat

de propriul

cordon ombilical..?..

nu, nu sunt beat, nici drogat,

nu, nu mi-e rău, eşti foarte drăguţă cu mine,

îmi e bine, eu doar...ştii...

eu doar socializez, cum mă descurc (?)

[ peste toate acestea intră şoapte de femeie,

foarte uşor, subtil chiar...

vocea tipului continuă]

serios, mă descurc bine (?)

nici măcar nu mă bâlbâi (?)

ăă..mmm...

am să spun, îmi e puţin ruşine să o spun,

dar ăăă

cum să spun...

eu...

eu...

mi-am găsit un job,

da, aveam nevoie...dar…

azi a fost prima mea zi de lucru,

totodată şi ultima, înţelegi, ăăă,

m-au concediat,

ştii, nu prea socializam...

dar dacă tu spui că mă descurc bine…

oricum, am un pistol de

un pistol de…

cum să spun, un pistol de jucărie.

ăăă... este nevoie doar de puţină

imaginaţie

(Pauză cu şoapte de femeie)

bei un pahar (?) fac eu cinste...ăăă,

eşti...scuză-mă...eşti frumoasă,

eşti... haha, serios, nu glumesc...

eşti frumoasă, ai ochi şi gură şi nas...

doi ochi la număr, o gură, ăăă...

un nas, două urechi la număr...

[acum, abia acum, apare pe tot ecranul

o faţă de femeie tânără, întradevăr,

frumoasă, ochi mari şi negri.

dacă nu negri, verzi...

buze puţin cărnoase, cu o aluniţă deasupra lor,

faţa ei este luminată

înconjurată de obscuritate]

...eşti...ăăă...la fel...ăăă...

aproape la fel de frumoasă ca mama,

ce idiot sunt,

vreau să spun ca mama când era tânără,

ştii, era foarte frumoasă...

mmm... am dat-o în bară, nu (?!)

serios(?) oh,... eşti prea draguţă cu mine,

cred că...

ăăă...

cred că m-am îndrăgostit de...

de tine..

[ în tot acest timp femeia are un zâmbet

puţin dus, hipnotic]

tu te-ai îndrăgostit de mine (?) hehe...

va trebui să o faci pentru că..

pentru că..

pentru că..

aşa se face

într-o lume civilizată (…)

oamenii socializează, se îndrăgostesc,

ştii, dacă nu te îndrăgosteşti de mine,

... va trebui, va trebui să te.. să te..

să te cam împuşc, vreau să spun, să te

împuşc...

hehe, iar te-ai speriat...

ştii,

eu glumesc pe treaba asta cu împuşcatul

ăăă... serios (?)

deja te-ai îndrăgostit..?..

ce pot să spun, eu ce pot să spun, eu (!)

sunt foarte fericit

(fericit chiar)

că te-ai îndrăgostit de mine dar...

eu nu te mai iubesc, ştii,

mă plictisesc cam repede... hehe

iar te-ai speriat, am glumit .... da, din

nou...din nou... ce glume…

ce glume de... ăăă ... căcat, da...

nu, nu, nu(!)

te iubesc foarte… foarte tare,

te pot sufoca cu dragostea mea...

putem să... ştii tu, să... să ne tăvălim,

să ne tăvălim toată noaptea,

nu e altceva de făcut,

ne putem amesteca trupurile, înţelegi... (?)

vreau să spun, carnea ta cu a mea...

să ne amestecăm cărnurile...

să ne tăvălim prin maşina de tocat carne...

e frumos, e plăcut chiar să

să

să intrăm unul în altul

ca plasticul topit

da putem

putem

chiar putem (ecou)

după aia ne putem căsători...

înţelegi,

copiii...

pentru că asta fac oamenii într-o

într-o lume civilizată,

socializează, înţelegi..?..

se îndrăgostesc, înţelegi..?..

se căsătoresc, înţelegi..?..

fac copii, înţelegi..?..

apoi... pe copii îi educăm

să socializeze

să se îndrăgostească

să se căsătorească, să facă copii..

înţelegi... (?) o lume civilizată..

crezi că te-ai supăra dacă…

dacă ... ti-aş muşca puţin buza (?)

nu (?) vai, ce bine... ce bine,

auzi, dar… dacă ţi-aş sfâşia... bluza

înţelegi, bluza... nu (?)

oh, ce bine... ce bine că nu te-ai supăra

păi da... şi aşa mai departe ...

[Râsete] da...

[Toată această, să o numesc, introducere directă se încheie aici;

ceea ce urmează este de la sine înţeles,

flirtul celor doi are ca efect actul frumoasei

devorări reciproce,

Aşadar urmează câteva minute bune de tăvăleală...

În acest film, nu se va tăia nimic

tăvăleala se va derula în timpi normali

spectatorul va viziona absolut totul...

II Poetica

[ Pancarde pe care (să) scrie 'Nici un Decor'

Doi tineri (El şi Ea) stau aşezaţi pe jos în stil

turcesc, fumează şi se privesc unul pe altul.

Privirile lor pe cât sunt de profunde, pe atât sunt

de pierdute, de rătăcite.

De sus este coborâtă o sticlă de votcă legată

cu o funie. Tânărul o ia, o desface şi începe să

bea din ea. Tânăra priveşte sticla, acelaşi joc

(Dar)

În tot acest timp privirile lor nu se schimbă

în niciun fel.

În colţ un borfaş cântă la chitară

El şi Ea cântă după melodia borfaşului, cu

la-la-la (aşa numitul lălăit)

Cei doi

îşi continuă replicile

cu aceleaşi priviri

profunde

dar pierdute. ]

Ea: Păianjeni, mulţi păianjeni...

El: Tot timpul sunt mulţi ha...ha...ha...

cine ar fi crezut...sunt sigur că nici nu ştie...

Ea: Nu, nu are de unde... Nu ştie, aşa se întâmplă tot timpul

El: Sunt curios totuşi, parcă l-aş întreba: 'Bă, tu ştii?'

Ea: Ar spune că 'Nu' şi te-ar privi mirat

El: Ai dreptate, ai dreptate...

Tot timpul când nu ştim ceva privim aşa...

Cum să spun...miraţi, da...

Ai dreptate, ai dreptate…

Totuşi... să fie câţiva la număr

Ea: Să tot fie câţiva la număr

El: Dar el ... nu ştie

Ea: Pfu ... ce crezi (?)

El: Cred că nu cred ceea ce cred

iar ceea ce cred

cred că nu ... cred eu... (ha)

Ce-o crede Dumnezeu acum (?)

Ea: O crede că-l bârfim...

El: Ştiu şi eu... îl ştiu om serios

[râde ca în transa râsului]

Cum, domne, Să nu ştii tu de ei...

Ea: Ha ... ei sigur ştiu de el...

El: Da...

Ea: Nu...

El: Ba da

Ea: Ba nu

El: Da şi nu

Ea: Nu şi da

El: Da prima dată, apoi Nu

Ea: Nu prima dată, apoi Da

El: Şi da şi nu prima dată

Ea: îmi convine

El: Batem palma (?)

Ea: Hai să batem talpa

El: Bine

[Se desculţă, bat talpa]

El: El tot nu ştie...

Ea: El tot nu ştie...

Borfaşul: Ba ştiu...

[El şi Ea miraţi]

El: Cică ştie...

Ea: Se poate... să nu avem încredere,

cine ştie nu există

iar el există

Borfaşul: Ştiu, exist, sunt borfaş,

sunt pacifist

Ea: Nihilist (?)

Borfaşul: Nu

El: Extremist (?)

Borfaşul: Nu, nici fascist, nici nazist, nici comunist

Ea: Ce banal...

El: Eşti liberal (?)

Borfaşul: Sunt libertin, dorm în canal

[Aceste replici de rimă se tot repetă

să zicem de şapte ori

de fiecare dată crescând intensitatea,

viteza replicilor]

El: Şi totuşi ştii...

Borfaşul: Da

El: Şi exişti... Cine ştie nu există,

Ştii regula

Borfaşul: Ştiu şi exist eu ştiu în timp

ce exist

Ea: Cine ar fi crezut... (?)

Borfaşul: Nu mă deranjează oricum...

Sunt liniştiţi şi îmi plătesc chirie

Sunt doi, soţ şi soţie

Când fac dragoste nu se aude niciun

Scârţâit, pentru că pânza nu le

scârţie ...

El: incredibil

ce oameni bine-crescuţi sunt şi

păianjenii ăştia

Ea: Şi... ea nu ţipă (?)

Borfaşul: De ce să ţipe (?)

Ea: Când se tăvălesc ... să ţipe de plăcere,

ştii cum e femeia

face în toate felurile, sunt cazuri şi cazuri..

Unele plâng, altele râd, altele ţipă,

altele dorm, altele mimează...

Borfaşul: Nu,

nu ţipă, păianjenii când fac dragoste

se bucură de plăcerea actului

in gând

El: incredibil domne, ce oameni,

ce oameni profunzi şi oamenii ăştia de păianjeni..

Borfaşul: Da, aşa este... m-au chemat într-o seară la cină la ei

la o porţie de muşte proaspete şi aripioare de molie în sos

Ea: Şi te-ai dus (?)

Borfaşul: Evident, eram rupt de foame

borfaşilor tot timpul le e foame,

ţineţi minte...

Aşadar, am intrat cu greu la ei

dar mi-a prins bine la ghiozdan.. (se bate satisfăcut cu mâinile peste burta-i barocă)

ha...ha...

El: Ce oameni păianjenii ăştia, ce oameni domnule, ce oameni...

Borfaşul: O dată mi-au spus că de când sunt ei împreună n-au

locuit niciodată într-o chitară garsonieră atât de comodă,

plus... zonă centrală, exact la metrou la Universitate...

[priveşte în chitară]

Priviţi şi voi în chitara mea să vedeţi ce frumos le stă

împreună

[El şi Ea privesc]

Ea: Romantic

El: Mai degrabă simbolist...

Ea: Mai degrabă ermetism

El: Ba dadaist-suprarealist

Ea: Ba neo-modernist

El: Ba postmodernist...

El: Ba nu

Ea: Ba da

[Borfaşul se retrage,

Acelaşi joc cu Da şi Nu

Acelaşi joc cu bătutul tălpii]

El: Ai o talpă frumoasă

arată mai degrabă ca o palmă

Ea: Talpa ta arată ca o talpă

dar asta nu înseamnă că nu este frumoasă,

Ai o talpă de Isus, ai putea merge desculţ pe jar de stele,

cuie

sau cioburi

El: Tu... iar tu... ai o talpă de ...

Isusă, da, ai o talpă de Isusă

Ea: Ha-Ha, nu există, nu există, nu există

El: Ceea ce nu există ştie tot...

Dumnezeu de exemplu...

Votca ştie tot, nu există dar curge pe gâtlej ca o pasăre lichidă abstractă...aşa curge... Votca ştie tot...

Ea [surâzând]: Gata, începem, o dăm în patetisme, hai, te rog...

mi-era dor să fiu patetică.

El [râde şi el] : Moment de poezie,

Moment de poezie...

[le cade o portavoce cu care strigă 'Moment de poiezie']

Ea [cu portavocea]: Votca ştie tot dar cine o bea

nu mai ştie mare lucru,

Existenţa noastră este dependentă de doze

ale inexistenţei altor lumi ...

El [cu portavocea]: Cât de profund ai zis-o,

Iubito, cât de profund...

Cerşim supradoze de neant

Ea: Cu gurile căscate ca nişte peşti vii

înotând în marea de ulei din tigaie

El: Iar... pescăruşul transformat în om...

Ea: Răsăritul ca un mujdei de usturoi

El: Luna ca o mămăligă aburindă..

Cu raze de lumină

Ea: Plus morfină

El: Suntem nimicuri existente

dependente de nimicuri inexistente

de tot

[Repet pentru a nu se uita

Cei doi folosesc câte o portavoce

la această serie de replici]

Ea: Sunt un rât de porc

El: Sapă în mine, în pământul din mine,

dacă vrei pentru tine fac pe mocirla,

pentru tine sunt mocirlă

Ea: Nu îngraşi porcul în ajun

El: Dar nici frunza nu face jocking ci o târăşte vântul

[Deja se pierd de coerent]

Ea: Târăste-mă

El: Eşti un porc

Ea: Eşti o scroafă

El: Ba nu, invers,

eşti o scroafă de zeiţă

spune-mi ai fi în stare să îmbraci în noaptea asta cerul...

în loc de cămasă de noapte...(?)

Ea: lasă, lasă... să-mi ard sânii cu rahaturile astea de stele...

El: Ba da... ai fi în stare,

scroafă de zeiţă ce eşti

de fapt, cerul este cămaşa ta de noapte

să nu ronţăie moliile la tine,

ai transformat luna în naftalină

Ea: Dar stelele îmi ard sânii...

o să-ţi alăptez pruncii cu lumină si praf de stele ...

El: Copiii au făcut pipi pe stele, le-au stins, stelele nu mai ard.

Ea: Acum copiii joacă fotbal cu luna

Hei, aveţi grijă la geamurile doamnei Irimescu

[Străpunsă parcă de ceva]

Ah, v-am zis, v-am zis... Ionel, hai acasă, mamă,

faci numai prostii, ţi-am spus să visezi mai puţin

uite cum joci fotbal cu luna, ţi-ai rupt şi teneşii

El: Dar mamă, mai lasă-mă puţin, te rog,

promit că mâine nu mai visez de loc

şi o să duc şi gunoiul

Ea: Ionel!

El: Şi-o să joc desculţ, mamă, şi-n plus

toţi copiii joacă fotbal cu luna

este mai distractiv decât cu cutii de conservă sau de coca-cola...

Ea: Ionel, nu mă face să mă repet,

intră în casă, eşti pedepsit

eşti pedepsit să vorbeşti o zi întreagă,

24 de ore, să vorbeşti şi în somn,

ai grijă, vreau coerenţă şi realism...

numai aşa te pot smulge din lumea bolnavă a viselor...

El: Dar mamă, am fost cuminte zilele astea,

n-am mai jucat fotbal cu cranii furate din cimitir

şi nici cu păsări moarte...

Ea: Ionel eşti exact ca tatăl tău,

un bolnav şi un visător

[Tăcere, Momentul poetic s-a terminat]

El [urlă în portavoce]: Momentul poetic s-a terminat, momentul poetic s-a terminat [aruncă portavocea]

[Către Ea] : He-he

hai că avem talent...

suntem buni

[Ea Surâde]

El: ... Eşti foarte frumoasă

uneori frumuseţea plictiseşte, dă în urâţenie

prin doza de plictiseală care zace-n ea.

Ea: Să fie un compliment, să fie o jignire...

El: Oricum e toamnă

nu mai contează

Ea: Da.. da...

tu nu eşti frumos, dar ai ceva

demonic de halucinant şi de ... plăcut în tine

El: Votcă (?)

Ea: Nu, e altceva... ai ochii ăştia...

El: Doi la număr...

Ea: Nu, nu... mai mulţi, eşti numai ochi

El: Tu ai o gură frumoasă, una la număr,

ai un nas frumos sculptat, unul la număr,

cu două nări la număr

mai ai şi nişte mâini numai bune de pupat, două la număr

plus nişte picioare kilometrice numai bine de pupat

două la număr

şi nişte sâni infatuaţi, numai buni de pupat, doi la număr...

Ea: Nu sunt infatuaţi, de unde ştii (?)

El: Îi văd cum mă privesc

Ea: în primul rând tu îi priveşti pe ei iar în al doilea rând

nu suportă să fie priviţi pe furiş cu coada ochiului...

El: Corect, priveşte domne omu-n faţă (!)

Ea: Oricum e toamnă

cad frunzele într-o veselie

[intră un personaj care împrăştie frunze]

Cad într-o veselie tristă..

şi plouă de parcă ar fi super-ofertă..

[alt personaj intră cu o stropitoare şi începe să plouă

pe-aici pe-acolo ...]

toamnă provincială cu frunze, ploaie şi vânt

(alt personaj intră şi face pe vântul,

are un ventilator în mână şi începe să împrăştie frunzele...)

Ea : spune-mi ceva frumos de toamnă, ceva poetic..

El: Iar o dăm în poezie...

[Surâde]Bine, bine...

Fii atentă, e toamnă şi nu o să mai fie o altă toamnă

până la toamnă...

Ea: Altceva...

El : E toamnă, frunzele cad ca sinugicaşii de la etaj..

Ea: Altceva...

El: E toamnă, sărută-mă odată cu buze de lamă

[cei doi se apropie progresiv, faţă în faţă]

Ea: Mai spune-o o dată...

El: E toamnă, sărută-mă cu buze de lamă

[Se sărută, intră un personaj, le pune o cutie de carton în cap

Borfaşul cântă la chitară

cad frunzele, plouă, bate vântul,

Toate personajele îşi fac treaba impecabil

în timp ce cei doi se sărută cu cutia de carton în cap

După câteva minute, să zicem două,

li se ia cutia de pe cap, dar rămân

foarte apropiaţi unul de altul, cu feţele

Amândoi sunt împietriţi, brusc, intră în scenă

Tipul cu Publicitatea cu capul băgat

într-un televizor (cutie de televizor)...]

Tipul cu Publicitatea: întrerupem programul pentru o ştire de ultimă oră...Luaţi spre America adierea oceanică atlantică ultima adiere pleacă peste 10 secunde

Te costă doar viaţa,

Aşadar nu te costă nimic...9...8...

Poţi ajunge în America cu preţul vieţii tale

Care nu este mare căcat, 7, 6 ...

ultima adiere oceanică, pe aripi de vânt

5, 4...foarte convenabil...3...2...

ultima adiere spre America

îmbarcarea vă rog... am zburat...

[Tipul cu Publicitatea iese,

Cei doi tresar speriaţi]

Ea: Ce-a fost asta (?)

El: Ultima adiere spre America, am pierdut-o

Ea: La dracu

El: Futu-i

Ea: Pe mă-sa (!)...

Bună tu cine eşti

El: Eu sunt... (eu)

am pierdut ultima adiere spre America

tu cine eşti (?)

Ea: Bună, eu sunt (eu), ne cheamă la fel,

ce chestie

şi eu am pierdut ultima adiere spre America ...

Nu te-am mai văzut pe aici ...

El: Sunt din provincie, sunt şomer [timid]

Ştii şomez cu ploaia şi cu vântul...

Ea: Da...da... şi eu şomez...dar eu şomez cu frunza care cade,

frunza cade ca picătura chinezească când şomezi

El: Aşa este... aşa este...

Ea: De ce nu eşti student (?)

El: Nu e şcoala de mine şi nici eu de ea...

Ea: Sigur nu ne-am mai văzut (?)

El: Sigur (!)

Ea: O.K... eu nu am intrat la facultate

şi am decis să plec în America ...

nu am intrat la facultatea de privit pe cer,

câteva sutimi îmi mai trebuiau ...

m-au depunctat la proba de creativitate,

nu le-a plăcut ce am văzut printr-un cer senin...

El: Ce (?)

Ea: O frunte de bătrân...

El: Prea profund, prea profund...

Ea: Apoi m-au pus să privesc un avion

şi le-am zis că văd o pasăre care se prăbuşeşte

El: Prea pesimist, prea pesimist...

Ea: Şi nu am intrat şi se pare că am ratat şi ultima adiere spre

America care te costă doar preţul vieţii, ştii ieftin, câţiva lei...

El: Eu zic să mai aşteptăm, trebuie să mai treacă ceva spre

America, încă ne mai putem pierde viaţa, stai liniştită,

nu dispera, eu zic să aşteptăm...

Ea: O.K. Să aşteptăm, să aşteptăm...

[ Se ridică în picioare şi stau împietriţi

în diferite poziţii...

Borfaşul aduce pe scenă mormane de bagaje şi vechituri...

apoi îşi sparge chitara

şi rămâne îngândurat privindu-i

pe cei doi tineri care aşteaptă împietriţi

altă adiere spre America]

III Cămaşa de Forţă

Un grup de copii de dezbrăcaţi la pielea goală. Mă aflu şi eu printre copiii aceştia. Nu mi-e ruşine că sunt dezbrăcat, doar mă joc. Îmi este totuna că mi se atinge carnea de a ei,

nu simt nimic

cred că nici ea nu simte nimic

nu roşim. Nu.

cred că ninge, dintr-o dată încep să cadă

pene albe, da , ninge fără îndoială

ne prefacem că tremurăm de frig,

simulăm bine

între timp, creştem, ne dezvoltăm la capitolul

CARNE, dintr-o dată mi se face poftă să

muşc din ea, cred că şi ei i se face poftă să muşte din mine

o întreb, râde, roşeşte.

Oho, sigur mă vrea, râd şi eu.. roşesc,

sigur o vreau, chestia dintre picioare e tare

ea a rămas cu o păpuşă în braţe de când era copil,

îi spun să mă ia de mână şi să arunce păpuşa,

la început e timidă, dar uşor-uşor

renunţă la păpuşa din cârpe

o aruncă acolo

sub noi e un cearceaf alb,

în colţul camerei alt cearceaf alb

în care sunt înveliţi copiii goi de mai înainte,

Nu, noi doi nu, noi am crescut

Copiii dorm înveliţi în cearceaf.

Sună un ceas vechi.

Sună mai mult a vremuri pierdute, a singurătate. Dar sună.

Copiii se trezesc şi continuă să se joace înveliţi în cearceaf,

Cineva din culise (nu se ştie cine, poate fi oricine)

aruncă portocale în scenă iar copiii ies din cearceaf, ispitiţi de mirosul portocalelor,

încep să le devoreze copilăreşte,

cearceaful e plin de zeamă de portocale,

dar astea se întâmplă în planul doi al scenei,

în prim plan, cum spuneam, suntem noi doi.

Am crescut amândoi în CARNE, în animal

şi acum suntem roşii, aprinşi. Roşii, înţelegi?.. nu

portocale

La fel de goi.

Fac o remarcă: eşti goală, eşti goală ca o portocală

(ce mai remarcă)

Ea râde, râd şi eu pentru că îmi place să râd

de râsul ei, cred că şi ei îi place

să râdă de râsul meu.

Cum spuneam, sub noi un cearceaf alb,

direct pe podea,

în spate, copiii măcelăresc portocale, care vin ca pe bandă din culise, dintr-o dată,

în scenă sunt introduşi doi cai pe care

copiii încep să facă grafitti

în timpul ăsta noi ne ocolim cum se ocolesc

animalele, o ating cu vârful degetelor,

tresare excitată, îmi dă o palmă.

Acelaşi joc timp de câteva minute (hai să zicem două)

Transpirăm, se sugerează ploaie, se sugerează

o idee de ploaie pentru a scoate în evidenţă

transpiraţia noastră animală.

Eşti sexi, îmi spune.

Ba tu eşti sexi, eu nu sunt sexi. Îmi mai

dă o palmă, asta nu doare.

Eşti fraier, ce nu înţelegi, nu auzi că eşti sexi

bine, sunt sexi, iar tu eşti... o portocală sexi.

Ce prost sunt, mă fac de râs. Sunt

stângaci în declaraţii de-astea

lasa-mă să ma joc cu gura ta,

o las, începe să se joace cu gura mea

cum ştie ea, păpuşa este invidioasă ca orice

păpuşă. Îmi muşcă gura cu gura ei, apoi cu dinţii ei,

apoi simt ceva străin de mine,

în gura mea este limba ei

treaba asta mă sperie la început,

apoi mă obişnuiesc, începe chiar să mă calmeze,

vreau să spun începe să-mi placă.

copiii desenează cu creta colorată un curcubeu pe cai

şi râd în hohote

U-u uu-uu... uuu...

auzi îţi vorbesc în gură, mă auzi (?)

uuu... uuu...

bineînţeles că o aud. Îmi vorbeşte în gură

chiar aşa. Chestia asta mă excită,

îmi spune

că a rămas gravidă

când?

de când ne jucam împreună când eram mici.

Imposibil, îi spun,

nu, zice ea, eşti tatăl copiilor mei, pune

mâna, hai, pune mâna şi simte-ţi copilul

îi ating pântecul care se umflă ca un balon cu heliu,

dintr-o dată ea se ridică în sus,

levitează. Râde stupid.

Ce să fac, copilul nostru e plin cu heliu

mă sperii, sar după ea şi o cobor pe cearceaf

în ce lună eşti?

Nu ştiu

cum nu ştii, în ce lună eşti şi cum

de ai rămas gravidă cu mine?

Nu mai ştii, eram mici, eram goi, ne jucam

„de-a mama şi tata” , atunci

am făcut dragoste ...

aaa... atunci... atunci

copiii râd. desenează. râd. chicotesc.

Şi ăştia mici din spate cine sunt?

Copiii noştri, aşa este jocul

incredibil

da, incredibil, nu prea te bucuri pentru noi,

fraiere, eu sunt fericită, nu-ţi plac sânii mei,

s-au lăsat!

Da, nu-mi (mai) plac, parcă eşti o scroafă,

o scroafă plină de purcei, o scroafă cu

ţâţele lăsate, o căţea de scroafă

cu câţi te-ai futut?

Du-te-n mă-ta, eşti un necioplit,

doar cu tine m-am jucat „de-a mama şi tata”

îmi cer scuze, nu le ia în calcul.

Pişe ochii, îi spun că o iubesc, cică mă urăşte

cică regretă că nu i-a avortat pe toţi

în România ninge de 40 de ani, comunismul este aproape mort,

totuşi viu. ninge. ninge.

vai, m-am înşelat, are sâni frumoşi, nu sunt lăsaţi,

ce scorpie am putut să fiu,

dar... m-am speriat... nu mă va ierta,

îi spun că eu sunt un porc şi nu ea o scroafă,

ci eu, eu sunt un porc împuţit,

insensibil

Râde.

Eşti sexi

Amândoi suntem

Ar trebui să ne îmbrăcăm, poate facem alt copil

Ce dacă, hai să mai facem un copil,

Dar eşti deja gravidă cu unul.

Ce dacă să se adune acolo, îi nasc pe toţi

de-odată.

îmi place de ea. o iubesc, este o ciudată.

o nonconformistă. nu ai cum să n-o iubeşti

este bătrână, dar copil, este un copil gravid

cu o droaie de copii. este femeia mea,

iar eu sunt bărbatul ei. se spune că

am fi nebuni. minciuni. nu suntem nebuni,

ci doar speciali.

copiii noştri se joacă în spate, caii sunt pictaţi

frumos, curcubeie şi alţi gărgăuni.

Nişte artişti. Dacă noi suntem speciali, ei bine,

ei sunt nebuni

Toţi copiii sunt nebuni pentru că sunt copii

Copiii nu dorm niciodată, ei visează tot timpul,

de aceea, eu şi soţia mea ne învelim bine în cearceaf

şi începem să ne facem de cap, ne jucăm în felul nostru.

Apoi rămânem aşa gânditori unul în altul,

înfăşuraţi în cearceaf, făcând poştă o ţigară,

şi mă gândesc că în viaţa asta nu am cum să

fiu doar ceea ce sunt, adică tatăl acestor copii

şi bărbatul acestei femei, Nu... Voi fi şi altceva

şi alte multe chestii, pentru că prin firea fiecăruia

trec paişpe mii de toane impuse sau nu de timp...

Nici nu termin bine de cugetat, că imediat intră nişte oameni în scenă cu secere şi cu ciocane în mână, doi dintre ei scot armele de foc şi ne împuşcă pe mine şi pe soţia mea, pe motivul că suntem artistici apoi oamenii ciudaţi, cu secerile şi ciocanele în mână, ne aruncă aşa înfăşuraţi în cearceaf la groapa de gunoi (şi acum mă doare spatele de la loviturile primite)

Când au văzut toate acestea, copiii au suferit

imediat un şoc şi au devenit toţi

surdo-muţi,

au început să se certe între ei prin

gesturi surdo-mute şi să se mimeze ţipete

COPIII NOŞTRI SUNT SURDO-MUŢI,

SE CEARTĂ PRIN GESTURI SURDO-MUTE,

MIMEAZĂ ŢIPETE.

Oamenii cu secerile şi ciocanele promit şi mai

multe portocale dacă vor fi cuminţi şi

nu-l vor supăra pe nea' Nicu

(celor ce s-au împotrivit li s-a pus bandă izolieră pe gură, cu toate astea, copiii tot vorbeau, apoi li s-a tăiat capetele şi s-a mai adăugat un strat gros de bandă izolieră la gurile lor, capetele nu au încetat să-şi manifeste nemulţumirea surdo-mută ţi vorbeau undeva suspendate de trupuri)

Dar staţi că vine nea' Nicu şi le spune aşa:

Dragi tovarăşi copii, de acum veţi servi ţara, veţi deveni roboţi, ne vom juca de-a roboţii care muncesc toată ziua la fabrici şi uzine iar eu vă voi da comenzile printr-o telecomandă.

Copiii se bucură să audă de jocul ăsta şi fac toţi caca pe ei de emoţie,

tot atunci nea' Nicu a făcut hepatită şi-a murit, dar continuă să conducă ţara din mormânt, având cioclii lui care îi execută ordinele.

Eu şi Ea am fost îngropaţi cu conservele şi tampoanele în aceeaşi groapă de gunoi,

acum copiii noştri sunt oameni la casele lor,

cu soţii şi copii, chiar nepoţi,

şi de atunci ninsoarea nu s-a oprit,

a continuat să ningă,

oamenii cu secerile s-au transformat în oameni de zăpadă,

gerul a îngheţat starea ţării la acel statut...

pentru mulţi ani

Da

de atunci

zăpada tot cade pe noi ca o cămaşă de forţă

ca o cămaşă de forţă, numai că noi nu suntem nebuni,

ci doar prea inocenţi.

IV PLASTIC

Ştiu o şmecherie de la vechii greci numită metempsihoză.

Da, într-un fel am înviat, doar că m-am reîncarnat tot în om, ba chiar mai mult de-atât.

M-am întrupat într-un borfaş puţin alcoolic, fără nici nu dumnezeu.

Sunt un borfaş dar sunt tot eu!

Sincer, mă cam plictisisem de statutul de mort, aşa că m-am detaşat de propriul meu stârv.

De când a murit, soţia mea a refuzat să-mi mai vorbească, să mai facă dragoste cu mine, ce mai, a fost hotărâtă să respecte legile naturii.

Nu şi eu. Nu şi eu.

Da. Tot iarnă. decor alb. Murdar. moş crăciun a fost prins făcând trafic cu jucării şi de carne vie. L-au spânzurat într-un brad artificial pe 25 decembrie 1989.

Nu pot spune că sunt bătrân, dar nici tânăr.

Am o barbă mare, frumoasă, nici neagră dar nici albă. Îmi place să beau şi să fumez

Ce vrei, sunt borfaş, de obicei nu mă prea hrănesc, sunt un destrăbălat, m-am culcat cu toate curvele Bucureştiului, cred că sunt bolnav, mi-au apărut pete roşii pe chestia cu care … lucrez… îmi este puţin frică, dar când beau devin mai bărbat. Mă cunosc toţi, îmi spun “Poetul străzii” când eram în puterea creatoare vrăjeam toate actriţele, cădeau in patul meu ca muştele în pânza de păianjen.

Dar, ce căcat, ce pat, metaforic vorbind, că nu se poate pune problema patului, tot timpul le-am tăvălit prin canale şi cartoane, cred că le excita pe toate damful de alcool şi aurolac, aşa sunt artistele astea… dar, m-am uitat, nu mă mai vizitează nimeni, sunt singur, vreau sa spun, sunt înconjurat de oameni, dar mă simt al dracului de singur.

Bineînţeles, nu mă pot numi un ratat, pentru ca mai întâi de a fi borfaş am fost mort, deci un progres existenţial tot exista…Căcat, există pe dracu, m-a mâncat in cur sa mă joc de-a vechii greci, de-a metempsihoza, mai bine rămâneam hoit în groapa aia de gunoi, acum copiii mei nu mă recunosc, au crescut, sunt hipnotizaţi de sistem, împliniţi, vorba aia…

M-am săturat de iarna asta constantă, de starea asta de îngheţ a principiilor şi a moralei, auzi tu că m-am săturat de căcatul ăsta de alb!?!

Mi-aduc aminte. Sunt gol ca atunci şi mi-e frig.

Sunt ca un pui congelat, un pui bătrân congelat şi uite, am mâinile împodobite de covrigi, ţin de foame, sigur că da, covrigul-brăţară care ţine atât de modă cât şi de foame.

Mai văd oameni, poate la fel ca şi mine, îi văd bătrâni abia mergând pe stradă, sprijinindu-se în franzele uscate, asta e domnule, foamea te forţează să te manifeşti prin artă (dar şi prin ură).

Odată, de exemplu, m-am căcat la porţile Cotroceniului, m-am căcat şi m-am şters la cur cu tricolorul... dacă mă prindeau, o păţeam

Oricum m-am îndrăgostit, dacă nu ai norocul şi puterea să te îndrăgosteşti măcar de câteva ori în viaţa asta, o iei razna… m-am îndrăgostit, ştiţi voi vitrinele alea din piaţa Romană, ei bine, m-am îndrăgostit de una din manechinele din vitrină. E frumoasă, sexi,cum s-ar spune o zeiţă de plastic, da, asta e… o zeiţă de plastic îi pot face complimentul acesta, o pot da gata cu el, dacă o să roşească, poate se topeşte, poate zeiţa de plastic se va topi după mine, totuşi, am emoţii ca niciodată , e foarte tăcută tipa, foarte tăcută, semn că ştie multe, semn că nu-i o aia… vorba lui Joyce îl ştiţi pe amicul Joyce, e prezent tot timpul în cârciuma Argentin

Am de gând să o iau de soţie, pe fata asta, nu, nu m-am îmbătat, chiar vreau să o iau de soţie, plec la ea. Gata.

[Decor: vitrină, piaţa Romană,

pe fundal maşini. Luna cu arcada

ochiului spartă, târfe care trec pe stradă ]

Borfaşul intră în scenă cu o sticlă de votcă, se îndreaptă spre vitrina în care se află „iubita lui”. Se aşază pe jos turceşte, îşi înşiră ţigările pe jos cum procedează un copil cu soldăţeii lui de plumb

Borfaşul rămâne visător privindu-şi iubita de plastic şi bea din sticla de votcă.

Ceea ce urmează sunt exact replicile lui Luca, exact Luca este Borfaşul, Luca este El, Luca este unul şi acelaşi, aşadar urmează replicile de la începutul piesei, eventual acum sunt puse printr-un disc, o casetă, sunt înregistrate, trebuie să se observe că sunt înregistrate… în timp ce replicile lui Luca, de la început, curg, curge şi monologul acela ciudat cu manechinul de care se îndrăgosteşte.

Luca, adică Borfaşul, dă târcoale de felină flămândă.

După ce înregistrarea cu replicile de la începutul scenariului se termină, Luca, (adică Borfaşul) îşi aprinde ultima ţigară şi-i spune Ei (manechinului)

Eei, ce spui, ce spui, a?

Mă vrei?

Vrei să fii soţia mea, de ce taci, de ce taci?

[isterie]Spune dracului ceva.

[Luca ia sticla goală de votcă sparge geamul vitrinei, se duce lângă Manechin, o atinge foarte atent, cu grijă, delicat chiar şi o întreabă]

Vrei să fii soţia mea?

[Apoi zâmbeşte cu o sclipire nebună în ochi, îi sărută ochiul drept, umărul stâng, sânul drept, genunchiul stâng şi se întinde pe jos lângă ea, se încolăceşte în jurul ei… pe fundal maşini, în prim plan târfe care trec privindu-i mirate pe cei doi]

V. Sfârşit

[Un pat mare, aproape cât scena…

se poate folosi şi o saltea imensă.

Luca şi ea]

Ea: Facem dragoste de şapte ani (râde)

Luca [râde]: Şapte ani?

Ea: A-ha…

Luca: Drace

[râd amândoi]

Ea [se ridică]: Vrei ceva de băut?

Luca: Nu. Adu-mi o votcă, te rog.

[iar se pun pe râs

Se instalează iar în pat cu paharele în mână]

Ea [se pipăie]: Crezi că mai sunt sexi?

Mi s-au lăsat ţâţele, vezi? [râde]

Luca [zâmbeşte pierdut]: Eşti chiar urâtă, ăăă…

Ea [râsul capătă o formă dramatică]: dar nici tu nu eşti cine ştie

ce…parcă o aveai mai… [hahaha de râs]

Luca: Ei… mai cum…

Ea: Te-am înşelat o dată în toţi aceşti şapte ani.

Luca: Cu cine?

Ea: Cu un turist, se rătăcise prin Bucureşti, i-am dat câteva sfaturi

şi m-a rugat să bem un pahar, ştii tu…

Luca: Da… ca-n filmele de căcat, ăla se dă pierdut, vine ea îi arată

lumina, el o cheamă la un pahar să o răsplătească cumva,

apoi… nu ştiu cum se face că şi-o trag.

Ea: Cam aşa ceva, nu eşti gelos?

Luca: Nu, sunt doar nervos

Ea: Ştii ceva, mai scuteşte-mă, te-ai futut cu toate care

ţi-au ieşit în cale…

Luca: Te înşeli, iubito,

Ea: Dar aia… curva aia de plastic, manechinul ăla din vitrina din

Romană, de aia ce zici?

Luca [zâmbeşte gânditor]: Zeiţa de plastic, ea m-a readus la viaţă,

poeţii au dus-o rău mult timp iubito, după comunism…şi-n

plus, cu ea doar vorbeam, nu ne-am tras-o…

Ea. Ah, eu mi-am tras-o cu turistul acela neamţ şi ce bine a fost…

Luca: Eşti penibilă, lasă teatrul ăsta de căcat, eşti penibilă…

[Ea plânge,

Luca se întoarce cu spatele la ea,

Ea începe să-i sărute spatele]

Luca: Vrei să ne despărţim?

Ea: Da

Luca: De ce?

Ea: Plasticul, Luca, plasticul s-a topit… nu vezi, se cicatrizează în

tine…

Ia spune-mi te-ai masturbat vreodată gândindu-te la mine…

Nu, nu… la ea te gândeai, la curva de plastic…

Eu rămân, tu pleci…

Luca: Unde…

Ea: Unde vrei… ia-ţi jucăriile şi pleacă, tu chiar ai jucării, eşti un

copil mare...

[Luca stă gânditor, mai mult visător]

Ea: Ştii, darling, în lumea asta civilizată, oamenii socializează, se

îndrăgostesc, se tăvălesc, parcă erau vorbele tale, nu, …dar se

mai şi despart Luca, eu rămân tu

pleci…plasticul, Luca, plasticul s-a topit…

Eu rămân tu pleci…

[Ea o ia la fugă, iar Luca rămâne cu un zâmbet trist şi nebun pe faţă]

-------the end-------

martie 2006 - iulie 2008