DUMNEZEU LA PSIHIATRIE

DUMNEZEU LA PSIHIATRIE
--- dramă existenţială---




PERSONAJELE: dumnezeu
tânărul
tânăra
bătrânul
bătrâna
actorii– spectatori
bătrâna de la inceputul piesei şi de la sfârşitul piesei
tânăra de la începutul piesei
spectatorul care are o replică



















Un fel de decor.cameră albă.o uşă neagră, parcă spoită cu smoală, în mijlocul peretelui paralel cu sala. Deasupra uşii scrie cu litere de foc PSIHIATRIE. Şi în partea stângă si în partea dreaptaă se observă indicatoare”spre psihiatrie”. Pentru 5- 10 minute va fi o linişte albă. În dreapta uşii, la doi- trei metri, se află o bancă lungă şi albă. Pe bancă aşteaptă o bătrână albă, îmbrăcată în alb, cu părul alb şi are lângă ea o sacoşă albă.
Uşa se deschide şi iese o tânără in jur de 20- 25 de ani. Tânăra este este albă şi părăseşte scena cu un mers alb, de fantomă. Uşa neagră rămasă între-deschisă. Se aude o voce groasă de bărbat:”urmatorul! ” bătrâna se ridică precipitată, emoţionată, îşi ia sacoşa şi intră în încăperea bizară; uşa scoate un sunet alb, gol, mor – sunetul specific capacului de sicriu când este închis pentru totdeauna.
Pe bancă au mai rămas câţiva oameni: o bătrână albă cu o sacoşă albă la picioarele ei albe( ai zice că este aceeaşi bătrână care tocmai a intrat in cabinetul de psihiatrie). Mai este o tânără albă ( ai zice că este tânăra care a ieşit la început din cabinetul de psihiatrie, dar nu, nu este aceeaşi...). se mai găseşte un bătrân alb, cu o barbă lungă albă şi se joacă cu un baston alb. Lângă bătrân se mai găseşte pe bancă un tânăr alb, cu părul negru şi lung. Îmbrăcămintea tânărului este ruptă, ai zice că este un cerşetor alb, dar nu, nu este...
Se mai observă la toate personajele ticuri extrem de nervoase: bătrâna îşi deschide şi îşi închide într-una sacoşa; bătrânul bate un ritm monoton cu bastonul; tânăra îşi muşcă buzele şi îşi trece disperant de getele pe formele feţei; tânărul tace şi priveşte într-un punct fix alb.da, ticul lui este tăcerea obsesivă şi privirea fixă, masturbată. Se va observa că tânărul va clipi foarte rar, ... cam odată la 10 minute, sa zic aşa...
Peste nu foarte mult timp, bătrânul va începe să râdă dee unul singur, bătând ritmul cu bastonul. Bătrâna îl v aurma, acompaniindu- l cu sacoşa ei– râs de bătrână nevrotică. Dar râsul nu trebuie să zgârie, este un râs sec. Tânăra îi priveşte muşcându- şi buzele şi schiţând zambete angoasate. Tînărul... inert la maxim.
Privirile celor doi tineri, străini unul de celălalt, se vor întâlni; tânăra se va ridica şi se va aşeza lângă el. Se vor privi fix, se vor săruta chiar, un sărut banal, uscat, mort. Apoi se vor ţine de mână şi se vor privi ochi în ochi, obsesiv, foarte apropiaţi unul de celălalt. Pentru câteva clipe ei se vor săruta cu ochii..da, mai exact, se vor săruta cu genele, va fi o atingere intre genele lor.. un fel de metafora al sensibilităţii lor..
Bătrânii vor mai scoate din când în când zgomote ciudate, râsul lor este mai degrabă, inuman, de parcă ar râde doi îngeri cu buzele cusute. Tablou simbolist, chiar expresionist– banca de aşteptare este ocupată la un capăt de doi bătrâni iar la celălalt capăt de doi tineri, distanţa dintre cele două generaţii este ca un gol, ca o prăpastie...
Un gol în care ar mai încăpea o persoană...


Bătrâna ( îşi deschide sacoşa, scoate din ea o poză, i- o arată Bătrânului) : E fiica mea, e plecată în America (zâmbeşte alb, satisfăcută, privind poza)
Bătrânul (gesturi tandre) : oho, e bine, e bine, ştiţi vorba aceea... în america? e bine în america mi- a plecat şi fiul mi- a plecat şi fiica... eu nu am copii, în schimb am crescut o pisică şi un canar.dar... a murit...
Bătrâna: e atât de trist cînd moare o pisică...
Bătrânul: he he he, nu aţi înţeles... nu pisica a murit, ci canarul, l- a mâncat pisica...
Bătrâna ( îşi pune mâna în dreptul inimii) : dumnezeule, ce tragic, să vă manânce canarul...presupun că acum aţi închis pisica în colivia canarului să o pedepsiţi, nu? Pentru că aşa se procedează...
Bătrânul ( privindu- şi bastonul) : nu, doamnă, nu înţelegeţi cum merg lucrurile..?!.. trebuia să se întâmple şi.. la urma urmei.. nu a fost doar un instinct animalic al pisicii mele, ci şi un principiu metafizic.. şi anume, ideea de a se hrăni cu zbor...
Bătrâna: dar este absurd ceea ce spuneţi...
Bătrânul: evident, evident ca este absurd, altfel de ce am mai vorbi, dacă nu în bunul simţ al absurdului?! Totul este absurd, dragă doamnă, dar să revin la principiile pisicii mele, pentru că da, pisica mea are principii... şi cel mai evident principiu al ei este de a nu mânca şoareci..nu ştiu de ce...dar îi respect deciziile. Bineînţeles că pisica mea şi vorbeşte, vorbeşte cursiv chiar limba rusă, franceză şi engleză...
Bătrâna: dar este absurd, pisicile nu vorbesc...
Bătrânul: evident, evident că nu vorbesc, de altfel cum am şti noi că ele nu vorbesc decât auzindu- le vorbind? ( face cu ochiul) ehei... dragă doamnă, sunt lucruri pe care trebuie să le cauţi cu ochii din ochii minţii..
Bătrâna ( autoritară) : domnule dragă, un lucru este clar şi lucrul acesta îl ştiu sigur şi anume... să nu- mi spuneţi că nu este aşa, dar... se ştie faptul că ochii din ochii minţii nu au pleoape, sunt ochi de iepure.
Bătrânul: nu vă contrazic, de altfel, iepurii aleargă foarte repede şi...ochii din ochii minţii trebuie să fie foarte rapizi...dar... să revin la pisica mea... ea a ales să mănânce canarul din colivie doar din motivul zborului limitat, pentru că acest canar şi- a dezvoltat zborul între pereţii de fier ai coliviei, între gratiile ei....şi ştiţi de ce a ales pisica mea asta?
Bătrâna: dar v- am spus că fiica mea este în america?
Bătrânul: oho, e bine, e bine, ştiţi vorba aceea... în america? E bine în america, mi- a plecat şi fiul, mi- a plecat şi fiica...

( reamintesc, cei doi tineri in tot acest timp se privesc ochi în ochi neclipind, adânc, adânc...)

Bătrâna: de ce?
Bătrânul: de ce de ce ?
Bătrâna: pisica dumneavoastră, de ce a ales....
Bătrânul: da, da, mi-am amintit... de ce?
Bătrâna: păi nu ştiu de ce....de aceea vă întreb, de ce?
Bătrânul (face cu ochiul) : pentru că micuţa felină îşi cunoştea limitele foamei de zbor, de aceea a ales să mănânce canarul...
Bătrâna: de aceea a ales...
Bătrânul: altfel, dacă pofta ei de a mânca mai mult zbor ar fi fost cu adevărat mare, s-ar fi dus afară în parc şi ar fi înhăţat ea de pe acolo vreun porumbel...ceva....pasăre în care zborul este infinit...dar vedeţi dumneavoastră, stimată doamnă, cum ar încăpea zborul infinit în stomacul mic al pisicii mele??! Pisica mea ete tare deşteaptă...sau...(râde) mai sunt pisici, am văzut la ştiri la televizor, care sar şi agţă tot ce zboară pe cer...
Bătrâna Bătrâna ( mirată) : pisici zburătoare?
Bătrânul: nu, doamnă, nu...pisici proaste, nu ca a mea, pentru că...
Bătrâna ( mirată, îl întrerupe) : dar ca să atingi cerul trebuie să zbori, din câte ştiu eu...
Bătrânul (face cu ochiul) : ha, nu..nu... ele doar sar, sar şi înhaţă tot ce conţine în esenţa fiinţei zbor... dar ştiţi ce păţesc pisicile care fac toate astea? Mor balonate, da, mor balonate pentru că... auziţi, unele înhaţă şi mănâncă avioane (râde) hahaha, ce pisici proaste, să mănânce avioane, e clar că tipul acesta de zbor le-a fost fatal...
Bătrâna ( tot mirată) : dar cerul este cer, domnule, nu vă supăraţi...au pisicile cumva aripi?
Bătrânul: greşit doamnă, cerul nu este cer decât în cer, în rest... cerul este tot ce nu este pământ... cerul poate fi şi aici..( pune mâna la o distanţă de 5 centimetri de podea) da, aşa este, cerul poate fi şi aici...cerul este tot ce nu este pământ, tot ce nu este solid...
Bătrâna: aveţi dreptate, este cer acolo jos... se văd păsările cum zboară şi...ia uitaţi-vă...şi un avion....incredibil, incredibil....avem cerul la picioare...

( acum toate personajele vor repeta pe rând şoptit, obsesiv....avem cerul la picioare...)

Bătrânul : dar pisica mea nu a făcut gafele confraţilor ei, este foarte deşteaptă.
Bătrâna ( încă privind cerul de deasupra podelei) : totuşi, trebuia să o pedepdiţi închiuând-o în colivie...
Bătrânul : cum să fac aşa ceva, nu înţelegeţi că este ca un copil pentru mine, dumneavoastră aşa vă pedepsiţi copiii?
Bătrâna ( tristeţe fericită) : nu v- am spus că fiica mea este în america?
Bătrânul : oho, e bine, e bine... ştiţi şi vorba aceea... în america? E bine în america, mi- a plecat şi fiul, mi- a plecat şi fiica...
Bătrâna: aveam ciudata impresie că v- am mai spus..
Bătrânul : glumiţi, acum vă aud pentru prima dată...să vă trăiască...acolo în america...oho, e bine, e bine...
Bătrâna: şi dumneavostră să vă trăiască pisica...
Bătrânul : nu.... pisica mea nu este în america, nu ar trece ea flegma de ocean într- un avion...v- am spus, e prea deşteapta...
Bătrâna: să vă trăiască, atunci, oriunde ar fi...
Bătrânul : mulţumesc mult, dar pisica mea este moartă, a lovit- o maşina când am trimis- o după mâncare de pisici...
Bătrâna ( tristă, cu adevărat tristă) : vai, dumnezeule, e atât de trist când moare o pisică...
Bătrânul(senin) : da, este, dar...moartea este necesară...este necesară...da...
Bătrâna: de- aia purtaţi dumneavostră doliu, înţeleg acum... motivul pentru care aveţi barba lungă....
Bătrânul : nu...nicidecum...barba mea este albă...
Bătrâna: doliu alb... e atât de trist când moare o pisică...unde aţi înmormântat- o?
Bătrânul : în cimitirul bellu, lângă eminescu, pisica mea îl adora, îmi recita mereu poezii de eminescu...
Bătrâna: ce frumos! Să înţeleg că ţi duceţi dorul, de- aia aţi venit la spital... să cosultaţi un specialist?!?
Bătrânul : îmi este câteodată dor de ea, dar m- am obişnuit... a murit acum patru zile ( senin) cum mai trece timpul...
Bătrâna: da, oricum .... e bine că aţi venit aici... un specialist vă va ajuta să treceţi repede peste această depresiune... e cel mai bun doctor de psihiatrie din ţară aici... e chiar fiica mea din america... eu asta ştept...să. şi consulte pacienţii, după care să mă duc şi eu pe la ea prin america, ştiţi...să mai stăm şi noi de vorbă...
Bătrânul ( face semn spre uşa neagră) : fiica dumneavoastră din america este doctor?...
Bătrâna ( face şi ea semn către uşa neagră) : da, este aici...in america... are consultaţii...aştept să termine cu pacienţii, nu am mai văzut- o de mult timp...
Bătrânul : da, trebuie să o vedeţi, nimic nu- i mai rău ca dorul mamei de copil....şi... frumos totodată, vreau să spun...( senin) dar ce nu mai ajungem odată?
Bătrâna: unde?
Bătrânul : la cimitirul bellu... tramvaiele astea merg cam încet în ultimul timp...
Bătrâna: dar aici sunteţi la psihiatrie, fiica mea este psihiatru... aici....( arată spre uşa neagră) în america...
Bătrânul : doamnă, iar vă înşelaţi, aici suntem în tramvai...
Bătrâna: domnule, suntem la psihiatrie, înăuntru, după această uşă neagră este fiica mea, psihiatrul, în america...nu v- am mai spus?
Bătrânul : imposibil, acum aud pentru prima data...oho...e bine, e bine în america... nu ştiţi şi vorba aceea...în america? E bine în america, mi- a plecat şi fiul, mi- a plecat şi fiica...
Bătrâna: şi deci... aici nu poate fi tramvaiul...
Bătrânul : doamnă dragă, calmaţi- vă, o să ajungem fiecare unde doreşte, eu la cimitirul bellu, iar dumneavoastră in america... asta e... tramvaiele merg incet în ultima vreme, aveţi răbdare...
Bătrâna: dar domnule, aici nu este tramvai, este psihiatria, citiţi acolo....
Bătrânul : da, văd, o staţie oarecare, aveţi dreptate.... suntem cam de mult la ea, dar v- am mai spus, răbdare, aveţi răbdare... cu răbdare transformi zahărul în sare, nu ştiţi vorba aceea...heheh
Bătrâna ( încet, pentru sine): sărmanul om, moartea pisicii l- a afectat atât de tare încât... dar....nicio problemă.. aici, fiica mea îl va ajuta... e aici... în america, după uşa asta neagră...speranţa mea şi- a tuturora...
Bătrânul : ce spuneaţi?
Bătrâna: nimic, nimic... spuneam că...da... să avem răbdare, tramvaiele merg prost în ultima vreme...

( se aşează o tăcere adâncă între cei doi bătrâni... ei aşteaptă: el asteaptă să ajungă la cimitirul bellu; ea aşteaptă să- şi întâlnească în cabinetul de psihiatrie fiica din america.
Acum, atenţia se va îndrepta spre cei doi tineri...care până acum s- au privit adânc în ochi...)

Tânăra : ai ochi frumoşi...
Tânărul : şi tu ai ochi frumoşi, ai şi pleoape..frumoase...
Tânăra : şi tu ai pleoape frumoase, ai şi gene frumoase...
Tânărul : şi tu ai gene frumoase, ai şi ochi frumoşi....
Tânăra : şi tu ai ochi frumoşi...
Tânărul : da?
Tânăra : da...
Tânărul : asta înseamnă că te- ai îndrăgostit de mine?
Tânăra : da... tu te- ai îndrăgostit de mine?
Tânărul : nu, dar mă voi îndrăgosti de tine.
Tânăra : cand? Eu deja m- am plictisit de când m- am îndrăgostit, tu neîndrăgostindu- te de mine...( puţin ameninţătoare) când?
Tânărul ( o priveşte obsesiv) : chiar... ( pocneşte din degete)...chiar...acum....gata! m- am îndrăgostit de tine.. mă crezi, ai încredere în mine?
Tânăra ( fericită) : am încredere în tine, tu ai încredere în mine?
Tânărul : am încredere în tine, dar tu de ce ai încredere în mine?
Tânăra : Tânărul : pentru că nu am încredere în mine, dar tu de ce ai încredere în mine?
Tânărul : pentru că am încredere în mine... tu nu eşti tu, tu eşti eu...
Tânăra ( îşi dă o palmă peste frunte a mustrare): evident, evident că eu nu sunt eu, ci eu sunt tu... dar... tu cine eşti?
Tânărul : eu sunt eu, nichita...
Tânăra ( radiază): tu eşti tu, nichita, iar eu sunt tu, nichita, iar....noi.... suntem nichita şi nichita...
Tânărul : da, da, nu mai şti? Ne- am cunoscut pe internet...
Tânăra : ...nu- mi imaginam să fii atât de... atât de... atât de frumos... vorbesc serios, eşti frumos, ai ochi frumoşi, ai păr frumos, ai gură frumoasă, ai nas frumos...( îi dă părul după urechi) ai urechi frumoase...ia zâmbeşte...( tânărul zâmbeşte) ai zâmbet frumos, ai dinţi frumoşi şi... eşti îmbrăcat frumos, ai nişte zdrenţe frumoase....
Tânărul : mă bucur dacă sunt frumos... pentru că eu fiind frumos, eşti şi tu frumoasă, nichita...
Tânăra : ..nichita...

(se îmbrăţişează, se sărută)

Tânăra : şi... săruţi frumos, ai o limbă frumoasă... când taci, taci frumos...iar când vorbeşti, vorbeşti frumos... privirea ta este frumoasă...şi punctul fix la care te uiţi de mai bine de zece minute este frumos şi...( îl miroase) şi miroşi frumos, miroşi alb...
Tânărul : dar şi tu eşti frumoasă, crede- mă...a fost scris să ne întâlnim, a fost scris şi în ziare... nu le- ai citit?
Tânăra ( visătoare): da......( se sărută)... te superi dacă te muşc de buză?
Tânărul : nu... chiar insist...
Tânăra ( îi muşcă buza): ai şi un gust bun şi frumos...( Tânărului îi curge un firicel de sânge din buză) sângele tău este foarte frumos şi foarte bun şi foarte roşu....(banal)... aş vrea să..pictez un tablou cu sângele tău foarte roşu...şti, eu pictez, sunt artistă...
Tânărul ( interesat de idee): ce fel de tablou?
Tânăra : aş vrea să pictez cu sângele tău foarte roşu o intersecţie foarte roşie, cu un semafor roşu...în intersecţia foarte roşie să aştepte maşini foarte roşii, iar pe trecerea de pietoni foarte roşie, ...să treacă pietoni foarte roşii...şi....să fie seară...seară foarte roşie...un cer foarte roşu şi pe cer păsări foarte rosii zburând şi ţipând foarte roşu...şi...şi... să fie şi luna şi soarele foarte roşii, stând de vorbă la un pahar de vin foarte roşu...să bată un vânt foarte roşu, iar copacii foarte roşii să se aplece după frunzele roşii căzute şi să le pună la loc pe ramurile foarte roşii....da....şi...şi...i. aş pune numele....sângele tău foarte roşu... (entuziastă) ce zici, îţi place?
Tânărul : genial, vorbesc serios...şi de ce nu o faci?de ce nu incepi să pictezi tabloul chiar acum...direct pe cămaşa mea albă...
Tânăra : nu am pensulă...
Tânărul : poţi folosi...poţi folosi buza....da, pictezi cu buza....ţi- o înmoi în sângele meu şi tot aşa...asta e, asta e...( dă să- şi scoată cămaşa)...
Tânăra : bine, bine, dar...nu- ţi da cămaşa jos, nu vreau să ne privească tot parcul....voi picta cu cămaşa pe tine....
Tânărul (mirat): dar...aici...
Tânăra (şopteşte): da...mai sunt şi..bătrâneii ăştia chiar lângă noi...haide , fii serios....puţin respect....
Tânărul : dar aici...nu suntem în parc, suntem la psihiatrie, uite uşa neagră...scrie mare....PSIHIATRIE...
Tânăra( mirată): nu...pe internet ne- am înţeles să ne întâlnim în parc..aici este parcul...
Tânărul :
Ne- am înţeles noi...dar... eu am zis să te aştept la psihiatrie...ce mai contează din moment ce ne- am întâlnit..?...
Tânăra : cum să nu conteze....ne- am întâlnit noi...dar... ne- am întâlnit în locuri diferite... tu eşti la psihiatrie iar eu sunt în parc...dacă nici noi nu suntem noi?
Tânărul : of, cum să nu fim noi...? tu eşti eu, te recunosc...iar.... eu sunt eu...mă recunosc..dar bine, dacă tu vrei să pictezi tabloul cu cămaşa pe mine, e- n regulă, nu te supăra...
Tânăra : dragule, aici este parcul, nu vezi?(priveste fix) ia uite, ia uite...copiii...aleargă...ia uite...vântul jefuieşte un copac de frunze...uite...repede...să sunăm la poliţie...vezi, vezi?
Tânărul : draga mea...aici este psihiatria... eu văd doar alb, alb de spital peste tot...
Tânăra : şi... de ce ai vrut să ne întâlnim aici...?
Tânărul : nu ştiu, m- a atras ceva, poate albul ăsta...
Tânăra : atunci eu ce caut aici, eu ştiam că trebuie să ne întâlnim în parc...ce caut aici, ha?
Tânărul : poate ai fost şi tu atrasă de... albul ăsta...nu ştiu.... dar...ai uitat? Tu eşti eu.asta e. Asta e. Uită- te la mine, mă vezi, te vezi?
Tânăra : da, sunt lămurită... credeam că te- am pierdut, ce mai contează locul, nu? Bine, o să pictez tabloul, dar cu cămaşa pe tine, sunt oameni mulţi în parc...
Tânărul : bine, doar că nu sunt prea mulţi oameni pe aici, la psihiatrie...doar bătrânii aştia doi...dar... ia stai puţin...( se adresează celor doi bătrâni) domnilor, nu vă supăraţi, unde ne aflăm aici? Iubita mea susţine că suntem în parc, dumneavoastră ce credeţi?
Bătrânul: se înşeală amarnic, fiule, aici suntem în tramvai... mai avem puţin şi ajungem la cimitirul bellu, la pisica mea şi la eminescu...
Tânărul : sunteţi sigur, domnule?
Bătrânul: foarte sigur, fiule, răbdare, cu răbdare transformi zahărul în sare...nu şti vorba aceea...heheh...
Bătrâna: domnul se înşeală la fel de amarnic, aici suntem la psihiatrie... fiica mea este doctor specialist...chiar aici... în america...după uşa neagră...
Tânărul : da... psihiatrie ( se strâmbă puţin).... are dreptate, vezi draga mea?

( seninătate şi lumină pe feţele celor patru personaje. Tragism nemaipomenit.)

Bătrânul: aveţi dreptate, ajungem acum... dar uite, s- a pus şi ploaia.....nicio problemă... nicio grijă... în tramvaie nu plouă...( a vorbit totul şoptit, ca pentru sine)
Bătrâna: psihiatria america...după uşa neagră...fiica mea este doctor psihiatru...chiar aici...
Tânăra: ce tot spune bătrânul ăsta? ...că nu plouă... e frumos în parc....doar cad frunzele, nu plouă, nu... se vede clar, cu ochiul liber....
Tânărul ( acelaşi joc, vorbeşte ca pentru sine): aici este psihiatria şi oamenii ăştia nu ştiu unde se află... oamenii ăştia sunt nişte nebuni, dar eu... ce caut aici... eu ştiu că este psihiatria dar de ce am venit aici...? să fie vorba de câmpul magnetic psihologic al acestui alb de spital....? nu ştiu, dar eu nu sunt nebun...în niciun caz...nu...( către Tânără) nichita, mai pictezi tabloul ăla? Mi s- a uscat sângele pe buze, cu ce o să mai pictezi?
Tânăra(diabolocă): nu- ţi face griji.... că....( clănţăne şi îşi arată dinţii) încă mai am incisivii şi molarii....hai, hai să începem...

( se vor stinge luminile, albul se va transforma în negru... acest moment artistic
Nu va putea fi urmărit de spectator din motivul de a respecta intimitatea creatoare a Tinerei. De asemenea, acest moment este plin de erotism... regiyorul trebuie să ţină cont de aceasta...
Muzică halucinantă, psihedelică.foarte multă percuţie, foarte multe efecte de bas şi de clape....vocea poate da puţin spre black metal...sugestie: poate fi folosita chiar piesa careful with that axe, eugene a trupei pink floyd..
După acest moment de transă, totul se va relua...bătrânii tac în continuare....aceleaşi jocuri şi ticuri nervoase)

Tânăra( spoită cu roşu pe buze): gata, e gata...
Tânărul : e gata tablou?
Tânăra( senină, puţin obosită, mândră): da, nu- l vezi?
( pe cămaşa Tânărului se observă pete de sânge înghesuite, abstracte, mari şi mici... care trebuie să fie tabloul mult dorit---)
Tânărul ( se priveşte fascinat): superb! Eşti un geniu, iubito, câtă delicateţe în forme, câtă frumuseţe...( către cei doi bătrâni) ce ziceţi, vă place,ei, vă place tabloul?
Bătrânul: sunt de acor cu tine, fiule, vezi, arta bună în tramvai se naşte...
Bătrâna: putea fi şi mai reuşit...dar merge...fiica mea apreciează foarte mult arta...nu ar strica dacă l- ar vedea şi ea....să vedeţi ce încântată va fi când ne va vedea....
( Bătrânii cad iar în tăcere)
Tânărul : genial, genial...vino la mine...vino...
Tânăra: mă bucr că îţi place...dar...cum bine spunea şi doamna, se putea şi mai bine..
Tânărul : şşş, nu se putea mai bine... ea e doar invidioasă pentru că fiica ei din america nu este la fel de genială ca tine...( se sărută)... cât mă bucur că te- am întâlnit...
Tânăra: cât mă bucur că te- am întâlnit...
Tânărul : zi şi tu ceva...
Tânăra: ceva...
Tânărul : zi altceva, altceva...
Tânăra: altceva...alteva...
Tânărul : ai ochi frumoşi..
Tânăra: şi tu ai ochi frumoşi...şi ai şi pleoape frumoase...
Tânărul : şi tu ai pleoape frumoase...şi ai şi gene frumoase...
Tânăra: şi tu ai gene frumoase şi ai şi ochi frumoşi...
Tânărul : şi tu ai ochi frumoşi...
Tânăra: da?
Tânărul : da...
Tânăra: asta înseamnă că te- ai îndrăgostit de mine?
Tânărul : da... tu te- ai îndrăgostit de mine?
Tânăra: nu, dar mă voi îndrăgosti de tine...
Tânărul :când? ( puţin agresiv, ameninţător) eu deja m- am plictisit de când m- am îndrăgostit de tine, tu neîndrăgostindu- te de mine...când?
Tânăra ( privire obsesivă): chiar... (pocneşte din degete)... chiar... acum....gata, m- am îndrăgostit de tine...ai încredere în mine?
Tânărul ( fericit): am încredere în tine... tu ai încredere în mine?
Tânăra: am încredere în tine... dar tu de ce ai încredere în mine?
Tânărul : pentru că nu am încredere în mine....dar....tu de ce ai încredere în mine?
Tânăra: pentru că am încredere în mine...tu nu eşti tu, tu eşti eu...
Tânărul : evident, evident...că eu nu sunt eu, ci eu sunt tu..dar, tu cine eşti?
Tânăra: eu sunt eu, nichita...
Tânărul ( radiază): tu eşti tu, nichita...iar...iar eu sunt eu, nichita.....iar noi doi suntem nichita şi nichita..
Tânăra: da... ai dreptate....nu mai şti...ne- am cunoscut pe internet....a fost scris ca noi doi să ne întâlnim... a fost scris şi în ziare....nu le- ai citi?
Tânărul :da...
Tânăra: da...

( transă... se privesc, se sărută.... se scufundă apoi într- o tăcere adâncă şi se privesc din nou obsesiv în ochi, ca la începutul piesei...în cazul bătrânilor, la fel...tăcere...
Muzică. Eventual...dead can dance
De sus, vor fi coborâte pe funii, pancarde...pe care sunt scrise diferite mesaje. Pe una dintre pancarde scrie: „dumnezeu a murit”... pe alta scrie:”dumnezeu e homosexual „...iar pe alta scrie:”dumnezeu vrea putere, bani şi sex”
Din partea stângă a scenei se aud zgomote, după nu foarte mult timp intră în scenă un bătrân îmbrăcat în alb, dar un alb foarte diferit de albul predominant al scenei şi al decorului, un alb murdar...Bătrânul are părul nualb(gri), are barbă de cîteva zile...intră în scenă citind mesajele de pe pancarde...)

Dumnezeu(citind, intră ceremonios):...mmmda....dumnezeu a murit...îl recunoşti pe nietzsche de la kilometri întregi...mda...dumnezeu e homosexual...cine, nu a ascultat nirvana..hehe,, mare poet, mare poet cobain ăsta....mda...mda...dumnezeu vrea putere, bani şi sex... pink floyd toată ziua dragilor,...cui nu- i place pink floyd să- i fie ruşine...da, pink floyd...( este întrerupt de un Actor– Spectator, care este puţin revoltat)..
Actorul– Spectator: nu, vă înşelaţi, este vorba de albumul solo al lui roger waters...
Dumnezeu: da, da...geniul trupei britanice.... este totuşi vorba de un membru al trupei pink floyd..
Actorul– Spectator: dar aţi uitat să precizaţi lucrul acesta....
Dumnezeu( amuzat): bine, domnule, dacă ţineţi neapărat....da, versurile sunt din piesa...what god wants?...de pe albumul solo al lui roger waters, care se numeşte...amused to death...

(Actorul– Spectator se calmează şi se aşează jucându- şi în continuare frumosul rol de spectator...)

Dumnezeu: da... toate pot fi adevărate... toate se referă la dumnezeu, şi toate pot fi adevărate... toţi marii artişti şi filozofi m- au privit ca pe un Om ... şi bine au făcut...pentru că aşa este...dumnezeu este Om....şi este logic...este logic ca şi el să moară... şi lui să- i placă sexul...nu contează că este homo sau hetero...pentru că dumnezeu este om...dar este şi femeie şi bărbat totodată..... e logic să se întâlnească şi la dumnezeu dorinţa... şi mai ales voinţa de putere, de a trăi....şi...da....eu sunt dumnezeu....lucrurile astea nu vi le spune altul decăt dumnezeu în persoană....
( se îndreaptă către cei de pe bancă, până acum adresându- se publicului...).... domnilor, doamnelor.... eu sunt dumnezeu şi îmi pare bine să vă cunosc, pentru că... de fapt... vă ştiu... eu v- am creat, vorba aceea...hehe... ( se indreaptă către ei)...dar voi mă ştiaţi?....
( cei de pe bancă dau impresia cvă nu îl aud) nu mă ştiaţi? Ei bine, eu sunt.. eu sunt dumnezeu....se tot vorbeşte despre mine...nu vă speriaţi... sunt şi eu tot om... (nicio reacţie pe feţele personajelor).... ia să mă aşez puţin pe bancă, sunt foarte obosit...pot să mă aşez, nu?( niciun răspuns... se aşează între bătrâni şi tineri....) sunteţi foarte tăcuţi...dar....(rânjeşte) ...tăcerea este dumnezeiască... cu toate că eu vorbesc cam mult, prea mult...( i se adresează Bătrânei) doamnă, nu vă supăraţi, aveţi un ceas?
Bătrâna: am.
Dumnezeu: nemaipomenit...îmi spuneţi şi mie....
Bătrâna (fără să facă vreun efort să afle cât este ceasul...): v- am spus domnule, că fiica mea este în america..?
Dumnezeu(zâmbeşte): dar.. este nemaipomenit, doamnă, în america este bine...americanii mi- au prescurtat numele, ei îmi zic simplu...god...
Bătrânul: oho, e bine, e bine doamnă dragă... e bine în america...(către dumnezeu) nu ştiţi domnule, este şi vorba aia...în america?e bine în america, mi- a plecat şi fiul, mi- plecat şi fiica...
Dumnezeu: da, da... în america e bine...(către bătrână)şi... îmi spuneţi şi mie cât este ceasul?

( acum se va auzi Tânărul vorbind cu dumnezeu, dar nu- şi va schimba poziţia corpului, va continua să privească în ochii Tinerei...)

Tânărul (voce puţin rea): dar de ce vă trebuie să ştiţi cât este ceasul, nu sunteţi dumnezeu? Ar trebui să ştiţi măcar lucrul acesta, domnule dumnezeu...
Dumnezeu(surprins că Tânărul îi vorbeşte): dumnezeu nu trebuie să ştie tot, puştiule... şi mai ales cât este ora...dumnezeu nu are voie să poarte timpul după el... dumnezeu nu o să poarte niciodată timpul după el...timpul şi spaţiul, timpul şi spaţiul...( la ultima replică se sugerează o idee de ecou)
Tânărul : atunci de vă interesează?
Dumnezeu( ironic): socializez, puştiule, socializez... mă interesează... pentru că sunt om, am anumite nevoi...,,
Tânărul :nu sunteţi om, domnule dumnezeu, sunteţi dumnezeu... e foarte tragic să- l văd pe dumnezeu subapreciindu- se în aşa hal...e tragic să fii om, domnule dumnezeu... şi dacă vreţi să ştiţi... eu nici nu cred în dumneavoastră... sunt ateu...
Dumnezeu: ştiu, ştiu... şi îţi mulţumesc pentru asta... vă mulţumesc tuturor ateilor pentru asta, voi sunteţi singurii care mă înţelegeţi....
Tânărul (sec): nu, domnule, care vă neagă...
Dumnezeu: în fine, cu toate că ateismul nu există şi nu şi- a justificat logic principiile, cu toate astea... voi sunteţi singura mea mândrie... voi mă lăsaţi să respir, fără voi aş lua- o razna... şi dacă vrei să ştii... şi ei sunt ateu...
Tânărul : sunteţi jalnic, domnule dumnezeu, sunteţi absurd... sunteţi totodată... absurd de jalnic şi jalnic de absurd...
Bătrânul( intră în discuţie destul de aprins): evident, evident că este absurd... altfel de ce ar mai fi, de ce am mai fi.?.. totul este absurd, fiule...
Dumnezeu: domnul are dreptate, totul este absurd... faptul că stai de vorbă cu dumnezeu cum ţi se pare?
Tânărul : eu nu sunt absurd, pentru că eu sunt ateu, deci neg divinitatea...
Dumnezeu: deci te negi pe tine...şi nu numai... negând divinitatea, negi şi ipoteza de a fi ateu... vezi? Totul este logic de absurd...
Tânărul : să zicem... dar ce mă frământă pe mine este faptul că nu purtaţi ceas... de ce nu purtaţi ceas? Sunteţi interesat de timp dar nu purtaţi ceas... vă este frică.. aveţi o fobie...domnule dumnezeu, fobia dumneavoastră este timpul.... aşa este... vă este teamă de timp, de gândul că nu veţi mai fi... nu controlaţi situaţia şi o ştiţi destul de bine...
Dumnezeu(aplaudă): bravo, puştiule, psiholog te fac... poate ai dreptate, dar... numai în cazul în care mi- e frică de mine, pentru că te anunţ cu cea mai mare plăcere... eu sunt timpul... dar... ia gândeşte- te şi tu puţin...( se strâmbă puţin) dumnezeu să poarte ceas la mână...?nu, nu... ar fi o imagine prea...
Tânărul ( îl întrerupe): îl ţineţi în buzunar dacă nu la mână...
Dumnezeu(timbru gros, puţin revoltat): dumnezeu nu poartă ceas!!!
Tânărul ( scurt): argumente.
Dumnezeu( se ridică de pe bancă): eu sunt dumnezeu, dumnezeu l- a creat pe om... dar mai întâi de toate, dumnezeu l- a creat pe dumnezeu. S- a dovedit de presocratici că primul dumnezeu de la care a pornit totul..., cauza primă, primul motor... ar fi fost Apeiron, aşa l- au numit ei... eu sunt un dumnezeu tânăr, un copil al lui Apeiron, unul dintre copiii mai mici. Am 2000 de ani şi tatăl meu adoptiv este isus. D, eu sunt dumnezeul creştin...
Şi cum spuneam, Apeiron a creat omul, cea mai complexă creaţie a lui... apoi omul, când a conştientizat că este om, l- a creat pe dumnezeu... l- a creat din nevoia de ordine şi de lege... o nevoie a ierarhiei, puştiule....eu nu sunt altceva decât o lege, sunt puterea, judecătorul...dar...mie- mi place să mă numesc Om...a, şi nu este adevărat când se spune că isus este fiul lui dumnezeu... el este tatăl lui dumnezeu...
Tânărul: şi atunci.. care este diferenţa dintre mine şi dumneavoastră, domnule dumnezeu, şi eu sunt om şi dumneavoastră?
( readuc aminte poziţia Tânărului în această discuţie... are o poziţie fixă, vorbind rece şi privind în ochii Tinerei)
Dumnezeu: tu nu eşti om, de fapt, omul nu este om...mi- a ieşit ceva ionescian: omul este om, dar omul nu este om...haha...după ce a conştientizat că este om, omul a încetat să mai fie om şi a devenit ideea de om... omul a devenit propria lui idee...tu eşti o idee de om, nu un om.... plantele şi animalele nu vor fi niciodată idei de plante şi de animale, pentru că plantele şi animalele nu conştientizează ceea ce sunt... ele pot fi idei de plante şi de animale...numai în concepţia omului... pentru că el ştie...
Totul este concret până la om, dar prin simplul fapt că el gândeşte omul devine o fiinţă abstractă... de aceea este omul idee de om, pentru că ideile sunt abstracţiuni care pot fi exploatate doar cu raţiunea...
Chiar şi faptul concret că omul există, este abstract... pentru că apare întrebarea, pusă tot de om, de ce există omul?... şi totul este abstract...
Da, putem spune că în cazul ideii de om, concretul este abstract.... singurul lucru concret este abstractul...( îl priveşte superior pe Tânăr...).. ideio!
Tânărul: un lucru este clar domnule dumnezeu, nu sunteţi chiar atât de mare şi de tare ... aţi îmbătrânit, o să vă mănânce viermii.... şi până la urmă poate chiar omul...( ironic) ba nu, mă scuzaţi, poate chiar ideea de om o să vă ucidă... şi se vor adeveri vorbele lui nietzsche...:”dumnezeu a murit...”... el a prevăzut totul, da...
Dumnezeu: ai dreptate într- un fel.. dar cu cât îmbătrânesc, prind putere.. e clar, puştiule, dumnezeul creştin va trăi veşnic, atâta timp cât există democraţie...cât despre nietzsche, să ştii că l- am citit şi eu... şi l- am citit cu plăcere, ţi- am mai spus, dumnezeu iubeşte tot ceea ce îl neagă şi ceea ce se răscoală împotriva divinităţii.. te iubesc, puştiule...
Tânărul(sarcasm fin): sigur... şi eu te iubesc tată.....din tot ce am înţeles eu, domnule dumnezeu... rezultă că doar ideile poartă ceasuri la mână... dar eu nu port ceas la mână...şi asta nu dintr- un anume principiu, ci pur şi simplu nu port... înseamnă că eu nu sunt o idee? Ba da, sunt... sunt...dar o idee care nu poartă ceas la mână, nu?( zâmbeşte) vă avertizez să vă cumpăraţi ceas, pentru că eu voi fi cel care va naşte un alt dumnezeu... iar pe dumneavoastră oamenii vă vore arunca la gunoi... vă vor amaneta îngerii şi sfinţii de doi lei... veţi deveni o idee, nu?o voi face, mă voi screme să nasc dumnezeul ideal mie...
Dumnezeu: jocuri cioraniene, ha?hehe....
Tânărul ( se întoarce spre dumnezeu cu o figură gravă): spuneţi- mi domnule dumnezeu... de ce ne- a creat Apeiron? Trebuie să ştiţi, nu aţi stat şi dumneavoastră de vorbă cu el, ca între patroni ai universului...?...
Dumnezeu: crezi că a stat cineva de vorbă cu el...?dar... cred că din plictiseală ne- a creat...da... cred că din plictiseală ne- a creat....
Tânărul(se întoarce brusc spre Tânără şi îşi îngroapă din nou privirile în ochii ei, voce seacă): da... din plictiseală...
Dumnezeu: şi şti unde s- a ascuns nenea Apeiron, de nu a stat nimeni de vorbă cu el..?... s- a ascuns în noi, în sinea noastră, în complexitatea de euri, s- a deghizat în cel mai insignifiant eu al nostru... ca să îl cunoască pe primul tată, omul trebuie să îşi cunoască sinea... se pare că nimeni nu a reuşit să- şi cunoască sinea...
Tânărul: nu- i rău... nu- i rău spus....ce ruşine, ce ruşine.... să te plictiseşti de unul singur, apoi şă- ţi cârpeşti marionete.. pentru ca mai apoi să te plictiseşti cu ele...şi ele cu tine.... şi ele cu ele...şi ele cu ele....

( sugestie: este nevoie de nişte marionete care să stea spânzurate....
Toată această discuţie dintre cei doi, dumnezeu şi tânăr, poate fi proiectată undeva pe pereţii scenei, iar replicile actorile fiind înregistrate pe o bandă, ceva...da, se sugerează detaşarea actorilor de propriul lor rol prin această tehnică....
Sau..: pentru această fază... cei doi actori îşi pot prezenta replicile pe anumite pancarde...etc, acest moment poate fi interpretat în unul dintre exemple, depinde de personalitatea regizorului....)

( tăcere)

Bătrâna( i se adresează lui dumnezeu): este două jumătate ceasul, domnule... mă scuzaţi că am întârziat cu răspunsul... dar.... mă gândeam la fiica mea din america.... chiar în america... după uşa neagră...
Dumnezeu: mulţumesc, doamnă, oho, e bine în america, e bine în america... ei îmi spun simplu god...
Bătrânul( învie şi el..): oho, e bine, e bine... în america... nu ştiţi şi vorba aceea...în america? E bine în america...mi- a plecat şi fiul, mi- a plecat şi fiica...
Dumnezeu: da, da... e bine...
Tânărul: da, da... e bine...
Tânăra: da, da... e bine...
Bătrâna: da, da... e bine...
Bătrânul: e bine, e bine...

( va avea iar o rupere...: cuplul Tânăr – Tânără va intra într- o amorţeală demonică, ochi în ochi, tăcere în tăcere....)

Bătrâna( către dumnezeu): domnule dumnezeu, dumnealui...( arată spre Bătrân) i- a murit pisica, nu puteţi să i- o înviaţi?doar sunteţi dumnezeu.... avea o pisică deşteaptă...
Bătrânul: ştia să vorbească trei limbi străine, plus limba română, plus limba maternă....limba pisicilor... şi ştiţi ce începuse să înveţe..?... limba câinilor...da... dar s- a dus...
Dumnezeu: asta este, moartea este necesară, domnii mei, este foarte necesară... este, este esenţa vieţii...
Bătrânul: asta îi spuneam şi eu doamnei, că a muri este o nevoie pe care orice fiinţă vie trebuie să o aibă... să aspire la ea...da....
Bătrâna: dar măcar pisica lui, domnule dumnezeu.... se ducea să cumpere mâncare pentru pisici....
Dumnezeu(parcă puţin trist): doamnă, nu vă daţi seama de ceea ce- mi cereţi... dacă eu fac lucrul acesta... dezechilibrez tot sistemul divin... şi nu- mi permit... eu sunt dumnezeu, am responsabilităţi... am depus un jurământ, nu se poate...
Bătrâna: dar dacă nici dumnezeu nu are suflet în el....
Dumnezeu: nu este vorba de suflet, doamnă, ci de principii... trebuie respectate principiile astea.. pentru că nu ne jucăm cu ele....
Bătrânul(aprobă cu bastonul): nu ne jucăm... dar râdem împreună....
Dumnezeu: total altă treabă, total altă treabă...
Bătrâna( delir, vorbeşte pentru ea): dacă nici dumnezeu nu are nicio putere...
Dumnezeu( râde auto- ironic): eu, dumnezeu, pot Tot... dar nu fac nimic...

( tăcere adâncă...)

Dumnezeu( zâmbeşte auto- ironic...): schoepenhauer spunea aşa: „ cine iubeşte adevărul, urăşte pe dumnezeu...” haha...hehe....aşa este, aşa este... câtă dreptate are amicul schoepenhauer aici...dumnezeu este o eroare..., o minciună... eu sunt dumnezeu.... sunt o roare şi voi o ştiţi, dar aveţi nevoie de erori, vă ţin în viaţă...( către Bătrână) doamnă nu- i aşa că... iubiţi adevărul... adică... iubiţi să vi se spună adevărul, nu- i aşa?
Bătrâna( tâmpă): da...
Dumnezeu( pocneşte din degete, tăios): atunci mă urâţi pe mine, dumnezeu... da,,...( râde) aşa este... este logic... spuneţi- o , spuneţi-o că mă urâţi....( clar, se observă dereglarea psihică a lui dumnezeu..)
Bătrâna( nervoasă): dar domnule... cum să... cum să vă urăsc...nu, în niciun caz...sunt o femeie credincioasă...
Dumnezeu( scurt): spuneţi- o!!! ( poruncind) spuneţi- o!!!
Bătrâna( urlă): îl urăsc pe dumnezeu!!!
Dumnezeu: mai tare, nu vă aude nimeni, nu vă aud parşivii de îngeri...
Bătrâna( rage): îl urăsc pe dumnezeu ( plânge, râde...) îl urăsc pe dumnezeu..!!..
Dumnezeu( către Bătrân): spuneţi- o şi dumneavoastră!
Bătrânul( se gândeşte puţin, apoi vorbeşte foarte calm, dar destul de tare): îl urăsc pe dumnezeu!!
Dumnezeu(încântat): da... şi ştiţi ceva? Şi eu îl urăsc pe dumnezeu...( urlă) şi eu îl urăsc pe dumnezeu!!! ( către Tineri) spuneţi- i şi voi...
Tinerii( în cor, ochi în ochi, gură în gură): îl urăsc pe dumnezeu!!!
Dumnezeu: mai tare, mai tare! Să audă Tătânul, să audă Apeiron... să audă şi să vadă ce a făcut din plictiseala lui... haideţi, să ne revoltăm!!! ( se adresează publicului) spuneţi- o şi voi...haideţi, să vă aud...
( se vor ridica din sală în picioare, trei Actori – Spectatori şi vor începe să urle....
Scopul este de a- i face, prin acest mijloc extrem, chiar şi pe spectatori să intre în acest joc...)
Actorii – Spectatori( în cor): îl urăsc pe dumnezeu!!!
Dumnezeu: mai tare!
Actorii – Spectatori( în cor): îl urăsc pe dumnezeu!!!
Dumnezeu: da... ce bine mă simt...acum mă simt mult mai bine... aveam nevoie de asta...nu v- aţi eliberat de tot răul şi stresul, ha? Nu vă este mai bine?...
Un Actor – Spectator: domnule dumnezeu, sunteţi cel mai tare dumnezeu!
Dumnezeu: haha... nu trebuie să vă fie frică de dumnezeu... pentru că el vă iubeşte, acceptă orice... la asta este cel mai bun... să înghită orice...
Tânărul( neclintit): dar dacă totul este doar o împuţită de propagandă....?...
Dumnezeu( se aşează lângă Tânăr): sceptic, dar cu atât mai mult te apreciez.... scepticismul este sarea... el dă gustul stilului unui om... şi de ce crezi tu că aş face propagandă, puştiule? Ţi se pare că mă prefac, ţi se pare că vreau să vă fac să priviţi lucrurile doar din perspectiva frumosului ?( urlă) ha, asta ţi se pare? Atunci eşti un orb şi un surd, cu tot cu scepticismul tău... tu nu vezi că eu asta încerc să fac... să vă vindec de mine, să vă descărcaţi de mine... să mă descarc eu însumi de mine, să fiţi şi voi liberi, să fiu şi eu liber... să fim prieteni...
Tânărul( ironic): bravo, aveţi stil domne... aveţi stil... un dumnezeu foarte versat... da, proştii vor înghiţi toate căcaturile astea... dar eu nu...
Dumnezeu( continuă de parcă nici nu l- a auzit pe Tânăr vorbind): nu vezi că asta încerc să fac? O terapie... pentru voi dar şi pentru mine...
Tânărul: uşor, uşor..., nu vă enervaţi... credeam că dumnezeu nu se enervează...
Dumnezeu( oratoric): doamneleor şi domnilor, în premieră şi în exclusivitate... acest puşti a reuşit să îl enerveze pe dumnezeu...hahah...( solemn) dar.. tu ce vrei , puştiule, vrei să fii tu dumnezeu?
Tânărul(sec): nu, vreau să vă recunoaşteţi greşeala de a crea omul...
Dumnezeu( râde a disperare): haha... greşeala... bine, mi- o recunosc... e de ajuns?
Tânărul( neclintit): nu, nu este de ajuns...
Dumnezeu: ce mai vrei?
Tânărul( profil dur): vreau să demisionaţi... iar apoi vreau să fiţi executat, domnule dumnezeu...să fiţi executat în faţa tuturor...( sarcastic) ideilor de oameni... şi cu capul dumneavoastră să joace copiii fotbal...
Dumnezeu: da? Bine... şi ce o să se rezolve, spune- mi care- i partea bună dacă mor eu?
Tânărul: nu înţelegeţi, dacă muriţi dumneavoastră... murim şi noi....murim şi noi ideile...
Dumnezeu( rage dar fără putere): şi ce dacă.... a?
Tânărul:hehe... domnule dumnezeu..., nu aţi ascultat The doors......( pe coloana sonoră a trupei The doors se observă piesa „the end”...)...
Dumnezeu( rânjeşte): sfârşitul, tu vrei sfârşitul...
Tânăra( vorbeşte parcă moartă în ochii Tânărului): parcă mă iubeai, de ce să vrei sfârşitul..?
Bătrâna(ca pentru sine): de ce să doreşti tinere sfârşitul?
Bătrânul( acelaşi joc): da, nu are rost... nu are... nu are...
Dumnezeu: da, nu are rost, pentru că odată ce va fi sfârşitul, se va declanşa iar începutul... sfârşitul declanşează prin însuşi sfârşitu- i, începutul... ( face ochiul cu ochiul) astea sunt nişte versuri de- ale lui aldea...
Tânărul( serios, sec): vreau începutul...
Dumnezeu: vrei să fie din nou începutul, dar tu nu o să- l trăieşti... pentru că tu sfârşeşti odată cu sfârşitil... ce este aşa greu...?
Tânăra( aceeaşi transă): credeam că mă iubeşti...
Tânărul: te iubesc... dacă ne putem iubi vii nu văd de ce nu am putea- o face şi morţi...nu?
Tânăra(radiază a fericire şi tristeţe totodată): da....

( tăcere. Transă la cei doi Tineri.
Bătrânii sunt obsedaţi de dumnezeu, îl privesc cu toţi ochii..)

Dumnezeu( se plimbă nervos, chiar deprimat... vorbeşte ca de unul singur): eu sunt dumnezeu, nu pot fi mişcat de gândurile ţicnite ale unui puşti teribilist cioranian....
Eu sunt dumnezeu, îl pot zdrobi sub pleoapă ca pe o imagine... îl pot distruge doar cu gândul... şi aş şi face- o dacă nu m- aş gândi la faptul că sunt milioane de puşti ca el... milioane de idei de oameni gândesc aşa... şi culmea e că ... ei mă interesează cel mai mult...
Tânărul: experimente, asta faceţi pe noi, domnule dumnezeu, vă credeţi mare savant, ei bine, eu nu sunt un cobai, eu nu sunt un cobai să faceţi experimente pe mine...( aceste vorbe ale Tânărului se vor repeta tot timpul în care dumnezeu va vorbi de unul singur... aceste vorbe vor fi coloana sonoră a monologului lui dumnezeu...)
Dumnezeu( clar, nu- l aude pe Tânăr): ce dezorientat sunt, sunt foarte dezorientat şi se face târziu... şi simt... că o iau razna... mie, dumnezeu, mi s- a făcut târziu, cum bine spunea nichita stănescu....macedoneni, ni s- a făcut târziu şi orbul stelelor ne latră...
Orbul stelelor... orbul stelelor... dar ce caut eu aici...? şi cât este ceasul....da... îmi aduc aminte... în liceu... fata colecţiona pietricele...da, am învăţat- o să fumeze, să chiulească... fata nu ştia prea multe...heheh... eram ca tânărul acesta... eram rău, rebel, dar asta se întâmpla demult... fata frumoasă nu ştiu ce a mai făcut... nu ştiu de câte ori a murit... eu eram dumnezeu, ea era doar o idee... eu eram geniul, iar ea o problemă... cum bine spunea eminescu... toţi au trecut prin mine... genii sau neghiobi...
O iau razna... mi- au fugit îngerii din împărăţie... când pe dumnezeu îl părăsesc îngerii e de rău....şi pentru ce, pentru ce, a?( rage) dar ştiţi ceva? Sunteţi ai mei... sunteţi toţi ai mei şi nu am să vă dau cu împrumut nicicui....( şopteşte) dar ce am de ţip...?
Noaptea am insomnii, mă sufoc... îmi simt nările astupate cu sicrie şi cruci... dimineaşa îmi pute gura a cimitir... mă mişc de parcă aş fi o maşinărie ruginită....
Îmi cade părul...şi... uneori îmi vine să plâng... dar mă aleg cu râsul, mă aleg cu râsul.... hahaha...parcă sunt bântuit... dumnezeu posedat de demonul numit omul.... dar şi ce dacă... şi ce dacă...? omul nu există pentru mine decât în calitate de eu... toată lumea îmi este sinea... da... asta sunteţi pentru mine, euri tâmpite, bune de nimic....euri tâmpite....euri tâmpite.... v- am dat raţiune şi libertatea de a gândi... iar voi aţi păcătuit prin simplul fapt de a dori cunoaştere.... de ce aţi vrut să vă depăşiţi condiţia, euri tâmpite...?
Până acum credeam că eu sunt doctorul iar voi bolnavii.... dar voi nu sunteţi nimic altceva decât muribunzii... iar eu sunt moartea voastră clinică....
( tăcere scurtă) până acum controlam totul...sau cel puţin până acum...şi mai ales de când cu progresul, controlam totul pe calculator... omul era un fel de joc în reţea pe care- l jucam cu sfinţii... dar marele hacker s- a dovedit a fi învins de propria- i idee...omul...căcatul de om... căcatul ăsta cu ochi frumoşi...
Vai de mine... delirez.... transpir şi delirez...şi aş fuma o ţigară, dar nu am... cât o fi ceasul...? îmi dau seama că totul este doar o problemă de sistem şi de structură... dar... cine este vinovat...?eu în niciun caz... cine atunci? Cerul? Dacă este aşa... îi voi lua scalpul imediat, chiar acum.... ( posedat)... da, totul este o boală cosmică, o iluzie optică a ochiului cosmic.... ce dracu spun...? oricum, omul va fi mereu bolnav de dumnezeu şi dumnezeu va fi mereu bolnav de dumnezeu...pentru că dumnezeu există numai şi numai datorită omuli...ce ştie păiatra să se întrebe, ce ştie vaca să se întrebe ...ha?... dumnezeu şi omul... etape ale bolii cosmice, o boală incurabilă... cerul şi pământul sunt spitalele... doctore, ce este în neregulă cu mine...? doctore, o să mor.....cât este ceasul.... dar ce dracu caut eu aici.... unde dumnezeu mă aflu...( râde angoasat) unde dumnezeu mă aflu ?unde dumnezeu mă aflu....hahahha....
Bătrâna: la fiica mea, în america...
Bătrânul: în tramvai, aveţi răbdare, ajungem imediat la cimitirul bellu....
Dumnezeu( agitat): cimitirul bellu?
Tânărul: ne aflăm cu toţii la psihiatrie...
Tânăra: suntem în parc... e o zi frumoasă azi...
Dumnezeu( îşi ia capul în mâini): linişte, nu mai suport... pe rând, pe rând... spuneţi- mi unde mă aflu... eu trebuie să... eu sunt dumnezeu, sunt ocupat, sunt un om ocupat.... aveam o întâlnire importantă cu miniştrii sistemului divin... aici trebuie să fie Palatul Divin.... eu aveam o întâlnire... să nu- mi spuneţia ltceva... cât este ceasul?
Bătrâna: este trecut de trei... dar nicio problemă...fiica mea din america vă va face bine... e specialist... chiar aici după uşa neagră....
Dumnezeu: oho... america... e bine... acolo mi se spune simplu.... god....
Bătrânul: oho, america, e bine în america... nu ştiţi şi vorba aceea....în america? E bine în america, mi- a plecat şi fiul, mi- a plecat şi fiica...dar aveţi răbdare, cu răbdare transformi zahărul în sare... era o vorbă...hehe...e adevărat că în ultima vreme tramvaiele merg foarte prost... dar asta este... ajungem imediat la bellu....
Dumnezeu( dezorientat, străin de ceea ce se vorbeşte): america? Tramvai? Cimitirul bellu? Ce tot vorbesc oamenii ăştia?... eu de fapt... aveam o întâlnire... trebuia să înceapă la trei... aici trebuie să fie Palatul Divin unde se ţin întâlnirile între dumnezeu şi miniştrii divinităţii... între dumnezeu şi sfinţi...
Tânărul( cal, îngropat în ochii iubitei lui): nu vedeţi ce scrie deasupra uşii negre? Scrie PSIHIATRIE..( ironic)ha, dumnezeu la psihiatrie,.... asta să însemne că aţi luat- o razna, domnule dumnezeu?
Dumnezeu: dar cum...?... eu nu trebuia să fiu aici...
Tânărul( aceeaşi atitudine): atunci de ce sunteţi aici?
Dumnezeu: nu ştiu, picioarele m- au adus aici fără voia mea, fără cunoştinţa mea... eu aveam o întâlnire... să decid ce se va întâmpla cu lumea asta...să decid dacă va avea loc un... al treilea război mondial, de exemplu...
Tânărul( aceeaşi atitudine): dar aţi ajuns la psihiatrie...au şi picioarele raţiunea lor, domnule dumnezeu, un lucru este clar... aveţi probleme... subconştientul le- a dictat picioarelor să vă aducă aici...
Dumnezeu: dar voi ce căutaţi aici?
Tânărul( zâmbet rece): şi noi avem subconştient, domnnule, dar mie îmi place să dau vina pe dumnezeu...
Dumnezeu: eu aveam o întâlnire importantă...
Tânărul: aveaţi, bine zis... aveaţi...
Dumnezeu: eu nu am nevoie de psihiatru, eu nu sunt nebun... sunt un dumnezeu perfect lucid, perfect normal....
Tânărul: tocmai de- aia... dar domne... staţi liniştit... putem şti cu adevărat dacă suntem nebuni sau nu?
Dumnezeu: eu pot, pentru că sunt dumnezeu.... eu pot Tot...
Tânărul: da.... puteţi tot... dar nu faceţi nimic...
Dumnezeu: iar reuşeşti să mă enervezi, puştiule....
Tânărul: putem şti ce e nebun sau ce nu e nebun?
Bătrâna: noi nu putem, dar fiica mea din america poate... chiar aici...după uşa neagră....
Bătrânul: nu putem şti nimic, acesta este argumentul irefutabil la faptul că ştim tot....
Tânăra: putem şti dacă mă iubeşti, nichita?
Tânărul: te iubesc, nichita...
( reamintesc faptul că cei doi Tineri stau ochi în ochi, clipind foarte rar, detaliu foarte important pentru natura şi personalitatea personajelor....)
Dumnezeu: putem şti noi că tu o iubeşti..?..
Tânărul: nu , nu puteţi şti... dar ea poate....
Dumnezeu: da...
( iese Bătrâna care a intrat la începutul piesei, în cabinetul de psihiatrie...
Se aude vocea groasă de bărbat:”următorul!”)...

Dumnezeu: cine este următorul?
Bătrâna: eu.
Bătrânul: apoi eu...
Tânărul: apoi noi...
Tânăra: da, apoi noi...
Dumnezeu: se pare că mai am ceva de aşteptat, mai am ceva, am... am...
Bătrânul: răbdare, domnule dumnezeu, aşa este... în ultima vreme merg cam prost tramvaiele...dar răbdare...cu răbdare transformi zahărul în sare....
Dumnezeu: da, răbdare... eu, dumnezeu, pot avea răbdare... asta mă ţine în viaţă... răbdarea, răbdare.... răbdare....

( Bătrâna se ridică şi intră în cabinetul de psihiatrie;
Bătrânul îşi continuă obsesia cu bastonul;
Cei doi Tineri se privesc în continuare în ochi, îngropaţi unul în altul....
Dumnezeu se aşează între Bătrân şi cei doi Tineri....)

Dumnezeu: bună ziua, eu sunt dumnezeu... mă cunoaşteţi...?..( nimeni nu îl ascultă) păreţi foarte tăcuţi....( veselie tristă... veseli care întristează)... şi dumneavoastră tot aici aşteptaţi..?.. hahah... şi eu... şi eu.... dar aveţi răbdare... să avem răbdare...
Să avem răbdare..


---------------- CORTINA---------------